Tipuri de genți care pot fi amanetate: Criterii de care se ține cont

Simbol al statutului social, prestigiului și rafinamentului, gențile de lux sunt râvnite de orice persoană. Ele adaugă un plus ținutei, cresc valoarea garderobei, reprezentând totodată și o investiție pentru o viață. Materialele de înaltă calitate din care sunt confecționate, designul unic, accesoriile deosebite și măiestria lucrăturii le transformă într-un bun extrem de important. Pe lângă faptul că gențile statement sunt cu adevărat încântătoare și dorite de orice femeie, acestea pot fi utilizate și pentru a depăși un impas financiar. Este bine cunoscut faptul că o casă de amanet cu genți de lux acceptă astfel de produse drept garanție pentru un împrumut. Totuși, sumele sunt oferite doar în baza unor caracteristici estetice și funcționale, atent evaluate de personalul agenției. Iată ce trebuie să știi dacă vrei să amanetezi o geantă de brand.

Criterii de care se ține cont pentru amanetarea genților

Atunci când vrei să amanetezi bijuterii este important să cunoști marcajele aurului, iar în cazul ceasurilor elvețiene trebuie să știi caracteristicile și mărcile celebre. Ei bine, același lucru se aplică și în cazul genților. Sunt acceptate pentru obținerea unui împrumut de la amanet sau vânzarea către agenție doar accesoriile de lux, de la designeri cunoscuți. Vorbim despre genți realizate de case de modă celebre, precum Gucci, Chanel, Dior, Hermes ori Louis Vuitton, de o calitate ireproșabilă și un aspect de invidiat. Fără îndoială, sumele investite în poșetele care aparțin celor mai cunoscute branduri sunt unele considerabile, motiv pentru care și valoarea împrumutului de la amanet poate fi destul de ridicată. Există însă câteva criterii de care se ține cont la evaluarea genților pentru a verifica autenticitatea și starea acestora:

Calitatea materialelor

Cunoașterea materialelor reprezintă o modalitate excelentă de a deosebi gențile autentice de cele contrafăcute. De obicei, produsele de lux sunt confecționate din piele naturală, moale, suplă și plăcută la atingere. Bineînțeles, nu toate modelele celebre sunt realizate din piele. De pildă, există și genți din pânză de bumbac egiptean, un material impermeabil și foarte rezistent. Accesoriile de lux nu sunt niciodată confecționate din piele artificială sau alte materiale de slabă calitate.

Tipul de căptușeală

Bumbacul este un material de înaltă calitate, des folosit în interioarele genților de brand. Cu siguranță, variantele sintetice arată ieftin și nu se prezintă extraordinar, lucru ce pune la îndoială autenticitatea produsului.

Cusăturile

Acesta este un criteriu extrem de important când vorbim despre evaluarea unei genți aduse la amanet. Poate fi un lucru surprinzător, însă majoritatea accesoriilor de lux sunt create manual și au cusături atât de meticuloase, ferme și uniforme încât arată aproape perfect. Nu trebuie să existe porțiuni descusute sau inestetice, iar cusătura trebuie să fie simetrică. Dacă luăm în considerare o geantă Louis Vuitton, cusătura trebuie să fie impecabilă, iar firele acoperite cu un tip special de rășină care le adaugă durabilitate suplimentară și o culoare distinctă de galben muștar. De altfel, numărul cusăturilor este și el important. În anumite zone, cum ar fi locul unde mânerele se atașează la geantă, sunt 3 ori 5 ochiuri care merg de-a lungul părții superioare a zonei ce prinde mânerele.

Eticheta

Acest element este verificat atât în ceea ce privește modul în care a fost aplicată pe geantă cât și scrisul pe care îl include. Eticheta unei genți de designer trebuie să fie cusută, și nu lipită, iar brandul menționat pe aceasta ușor de recunoscut și fără greșeli de tipar. De asemenea, aceasta va fi fabricată din același material ca al genții, nu din metal, hârtie ori plastic. Cele mai multe accesorii produse de designerii celebri vin la pachet cu un card de autenticitate care are înscris pe el un număr de serie menționat și pe spatele etichetei din interior. Spre exemplu, o geantă Gucci va avea scris pe eticheta din interior GUCCI „Made in Italy” și o serie de 4-6 cifre imprimate pe piele. Nu toate gențile sunt produse în țara de proveniență a brandului. Spre exemplu, accesoriile Dior sunt produse în Italia, nu în Franța. Însă o simplă căutare pe internet arată rapid de unde trebuie să vină o anumită geantă. Totodată, stilul literelor de pe etichetă are și el un cuvânt de spus. Referindu-ne tot la Louis Vuitton, fontul este subțire și ascuțit și include un „L” cu bază scurtă, „O”-uri mari și rotunde, iar cele două litere „T” foarte apropiate.

Fermoarul

O caracteristică esențială a genților de brand o reprezintă fermoarele. Dinții produselor de lux trebuie să nu aibă niciun defect și să funcționeze fără impedimente. Dacă ne gândim la accesoriile Prada, acestea folosesc doar anumite mărci de fermoare, precum YKK, Riri, Lampo, IPI și Opti, al căror nume va apărea pe partea din spate a fermoarului. Fermoarele, închizătoarele și alte părți din metal care se găsesc în componența unei genți poartă generic numele de hardware. Pentru gențile de lux, toate aceste accesorii sunt întotdeauna din metal și se simt greu la mână, iar culoarea lor nu este foarte strălucitoare ori stridentă.

Aspectul exterior

Felul în care arată geanta oferă destul de multe informații. Mânerele și/sau cureaua trebuie să fie confecționate din același material ca și geanta, în cazul produselor de brand. Pe lângă cusături, se analizează marginile și mânerele, care trebuie să aibă un finisaj de calitate, cutele, înclinarea sau proporțiile ciudate. Un produs nou nu va avea pete, imperfecțiuni, zgârieturi sau alte defecte fiindcă toți cei din industria accesoriilor de lux se laudă cu o calitate impecabilă. Poziția genții arată dacă este sau nu autentică. Revenim la modelele Louis Vuitton, cele mai copiate produse. Nouă ori uzată, o geantă de la acest brand nu se înclină, ci își păstrează postura și forma rigidă chiar și după decenii. Starea genții este importantă și pentru stabilirea valorii împrumutului acordat de casa de amanet. Cu cât accesoriul este mai puțin uzat, cu atât prețul oferit va fi mai mare. Totodată, dacă geanta face parte din colecții recente, valoarea sa crește. Există mai multe tipuri de genți care pot fi amanetate, însă întotdeauna verificarea acestora se realizează având în vedere criteriile menționate mai sus. După cum se observă, este o idee bună să investești în gențile de designer. Pe lângă faptul că sunt cu adevărat spectaculoase, acestea reprezintă mai mult decât un accesoriu și te pot ajuta să obții bani rapid oricând ai nevoie, păstrându-ți dreptul de proprietate asupra lor.


Copyright 2009 - 2024 © Magnor